Un ascet isi dedica toata viata lui Dumnezeu, traind in pustiu, hranindu-se cu radcini, toate cu gandul la rasplata din viata de apoi, pentur viata sa de pe pamant, intru Dumnezeu.
Vine si fericita zi in care moare. Urca frumos pe tnel, trece de lumina, ajunge la poarta Raiului, si-l intalneste pe Sf. Petru cu ceaslovul in fata. Da sa intre in Rai, sigur pe el.
Sfantul Petru, ii bareaza drumul:
-Stai omule, incotro?
-Pai, in Rai, eu sunt ascetul Senie.
-Pai, hai sa verificam ce zice ceaslovul.
Cauta Sf. Petru la sectiunea asceti.
-Senie Senie... N-am nici un Senie la asceti!
-Cum n-aveti nici un Senie? Cautati la sfinti.
-Senie Senie... N-am nici un Senie nici la sfinti!
Ascetul, din ce in ce mai infricosat:
-Cautati la mucenici, la credinciosi cu merite deosebite, la mama ma-sii! Trebuie sa fiu undeva acolo!
Sf. Petru cauta prin tot ceaslovul. Nimic, Senie daramat:
-Toata viata pierduta! Am mancat la radacini de mi-a venit rau, mi-am dedicat toata viata lui Dumnezeu. Pentru ce?!
Sf. Petru il ia impaciuitor de dupa umeir si ii zice:
-Mai omule, vezi norisorul ala de acolo? Ala mic, alb si pufos?
-Daaa. zoce Senie, printre hohote de plans
-Zambeste, ma, esti la Camera ascunsa!