-De ce esti asa de posomorat?
-E o poveste neplacuta!
-Dar ce s-a intamplat, mai Bula?
-Trebuia s-o astept pe nevasta-mea la gara. Dar nu a veit si ma tem ca este de ieri acasa.

Gheorghe bandajat la cap si la mana apare in fata completului de judecata.
-Domnule judecator, nu mai rezist. Din prima zi cand ne-am casatorit, sotia mea arunca in mine cu diferite obiecte.
-De ce n-ati divortat imediat? Acum veniti dupa zece ani.
-Sa vedeti, la inceput nu ma nimerea!

Vanitatea este, pana la urma, opacitate, sumbra incapacitate de a admite ca pe lume mai sint si alte fiinte omenesti in afara de fermecatoarea ta persoana. (Teodor Mazilu)

Vanitatea noastre si prea marea pretuire pe care o avem pentru noi insine ne fac sa banuim la ceilalti o trufie fata de noi, care exista si care adesea nu exista; o persoana modesta nu are slabiciunea aceasta. (Jean de la Bruyere)

Vanitatea e o sete de glorie personala; nu vrei sa fii pretuit, onorat, anturat pentru insusirile, meritele si faptele tale, ci pentur simpla ta existenta individuala. De aceea, vanitatea se potriveste cel mai bune unei frumoase frivole. (J.W.Goethe)

In sfarsit, sotul ajunge acasa:
-Mai barbate, nu crezi ca intreci masura? Se poate sa te aduca ospatarul acasa in toiul noptii?
-Pai, n-a fost liber mai devreme!

Tarziu, la iesirea din carciuma, Nae incearca sa-si convinga prietenul:
-Vasile, du-te acasa, e tarziu. Maine ai slujba. Te-asteapta nevasta-ta.
-Tocmai asta ma impiedica sa ma grabesc!

-E adevarat ca barbata-tu te-a prins cu fostul barbat?
-Inchipuieste-ti, draga, cu zapaceala asta cu divortul, uitasem de care am divortat.